miercuri, 26 august 2009

Petrom a scumpit de joi motorina cu patru bani/litru

Compania
Petrom, deţinută de Grupul OMV din Austria, a majorat, de joi, ora 12.00, preţurile de referinţă la motorine cu patru bani/litru, ca urmare a evoluţiei cotaţiilor internaţionale la produsele petroliere, a anunţat joi compania.

Astfel, motorina Top Euro Diesel 5-Top Nordic Diesel costă 3,73 lei/litru, OMV Sprint Diesel - 3,78 lei/litru, Euro Diesel 5 - 3,57 lei/litru, iar OMV Alpin Diesel - 4,06 lei/litru.

Petrom a modificat ultima dată preţul la carburanţi în 12 august, când a scumpit atât benzinele, cât şi motorinele cu trei bani/litru.

Petrom are activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Produse
Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale
şi Energie. Compania exploatează rezerve dovedite de petrol şi gaze estimate la 0,9 miliarde barili echivalent petrol, are o capacitate maximă anuală de rafinare de 8 milioane tone şi circa 550 de staţii de distribuţie carburanţi în România. Compania deţine, de asemenea, o reţea internaţională de 257 benzinării, localizate în Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia. OMV activează în 13 ţări din Europa Centrală în domeniile de Rafinare şi Marketing
şi în 19 ţări pe cinci continente în domeniul de Explorare şi Producţie, Distribuţie gaze precum şi Produse Chimice în 27 de ţări pe cinci continente.

Niciun comentariu: