marți, 21 iulie 2009

Daniela Popa, cercetată de DNA pentru furnizarea de informaţii nereale in dosarul lui Voiculescu

Liderul PC, Daniela Popa, este vizată de procurorii anticorupţie intr-un dosar
disjuns din cel in care Dan Voiculescu a fost trimis in judecată, deoarece ea ar fi comunicat DNA date nereale despre membrii partidului cercetaţi pentru privatizatizarea Institutului de Cercetări Alimentare
. Potrivit reglementărilor juridice indicate de procurori in rechizitoriul prin care Dan Voiculescu a fost trimis in judecată, Daniela Popa ar fi cercetată pentru falsificarea unui inscris sub semnătură privată şi favorizarea unor persoane care au tăinut bunuri provenite din infracţiuni.
Astfel, arată procurorii, Daniela Popa, in funcţia sa de preşedinte al Partidului Conservator, ar fi comunicat, in martie 2008, date nereale despre calitatea
de membru al formaţiunii politice a lui Sorin Pantiş, fost ministru al telecomunicaţiilor, care a fost şi el trimis in judecată alături de Dan Voiculescu, informeaza NewsIn. DNA arată că Daniela Popa le-ar fi furnizat procurorilor anumite date printr-o adresă oficială, in condiţiile in care, pe site-ul oficial al PC, Pantiş era menţionat ca membru al Biroului
Permanent la propunerea preşedintelui formaţiunii. Tot Daniela Popa ar fi dat date nereale despre Gheorghe Mencinicopshi, care, potrivit liderului PC, nu ar fi indeplinit vreo funcţie in conducerea partidului, deşi pe site-ul PC acesta era menţionat ca membru al Biroului Permanenent la propunerea preşedintelui partidului.
Popa ar fi furnizat informaţii nereale şi despre Jean-Cătălin Sandu, de asemenea deferit justiţiei. Astfel, potrivit rechizitoriului, liderul PC ar fi declarat că Sandu este membru al partidului din 2005 şi că nu ar fi indeplinit nicio funcţie in cadrul formaţiunii, deşi, potrivit declaraţiei de interese acestuia, el ar fi deţinut funcţia de secretar executiv al PC, fiind membru din 2003. Mai mult, potrivit propriilor declaraţii, Sandu a fost numit vicepreşedinte al AVAS la propunerea Biroului Permanent al PC prin decizia primului
ministru din august 2004.

PSD catre PNL: Nu vi se cuvine postul de premier!

ariantele de guvernare PSD-PD-L si PNL-PD-L se joaca inca la masa negocierilor.

» Desemnarea premierului este principalul motiv al divergentelor intre cele trei partide, de asemenea si tema sustinerii unui candidat la prezidentiale in cazul ambelor formule.

» PD-L a respins ideea discutarii la actualele negocieri a subiectului legat de cel de-al doilea mandat al lui Traian Basescu.

PSD a deschis ieri larg usa pentru negocieri cu liderii PNL si PD-L, conditia impusa pentru formarea majoritatii fiind postul de premier. De aceasta data, liderul liberal Tariceanu nu a fost explicit vorbind despre solicitarea ca partidul sau sa dea premierul. Programele de guvernare ale PNL si PSD pot fi compatibilizate, a fost concluzia premierului Tariceanu la finalul primei runde de negocieri cu PSD. "Am discutat pe baza programelor de guvernare si ceea ce putem spune in aceasta faza preliminara este ca se poate considera ca este posibila o compatibilizare a acestora, sigur, in conditiile in care cota unica nu este discutabila din punctul nostru de vedere", a spus liderul liberal aratand ca in cadrul intalnirii s-a discutat si despre schimbarea
Legii electorale, liberalii sustinand pastrarea principiului reprezentarii proportionale a voturilor.

Daca Tariceanu s-a referit exclusiv la caracterul economic al programelor, liderul PSD, Mircea Geoana, a revendicat raspicat fotoliul de premier. "Este in acest moment pozitia clara pe care noi o avem. Domniile lor, evident, au preluat mesajul nostru, il vor analiza si vom avea inca o runda de discutii in orele urmatoare", a replicat Geoana intrebat care a fost raspunsul liberalilor.
Cravata rosie a premierului Tariceanu a devenit tinta intepaturilor intre delegatia PNL si PSD. De altfel, pesedistii au fost prezenti, ca pentru o demonstratie de forta, intr-o delegatie de 14 persoane. Marian Oprisan a remarcat ironic: "Se respecta raportul numarului de mandate!". "Ar putea fi un semn", au remarcat pesedistii observand cravata rosie a premierului. "Chiar. si Calin a venit cu cravata rosie", a spus liderul PSD, Viorel Hrebenciuc.

Tariceanu i-a atras atentia liderului social-democrat ca poarta o cravata mai mult visinie decat rosie. Geoana a replicat ca e de pe vremea guvernarii Nastase, hotarand sa o poarte pentru noroc. Inaintea reuniunii Comitetului Executiv National ce urmeaza sa decida astazi daca si in ce conditii vor participa social-democratii la viitoarea formula de guvernare sau vor ramane in opozitie, primari social-democrati si lideri de filiale s-au reunit ieri seara intr-o sedinta.
PNL a cerut din nou ieri postul de premier intr-o eventuala guvernare cu PSD, insa solicitarea liberalilor s-a lovit de un refuz, spun pesedistii. "V-am tinut doi ani la putere, v-am ajutat cu o lege a uninominalului si acum voi veniti cu pretentia asta. Chiar nu vi
se cuvine postul de premier dupa ce am castigat alegerile!", le-ar fi spus, potrivit unor surse, Adrian Nastase liberalilor.

Desemnarea premierului, marul discordiei si intre PD-L-PSD
Desemnarea premierului, cota unica si politicile sociale sunt principalele divergente intre PD-L si PSD. "PD-L sustine mentinerea cotei unice de 16% si neimpozitarea profitului reinvestit in timp ce PSD are un punct de vedere usor diferit. De asemenea, ei doresc integrarea pensiilor pentru agricultori in sistemul de stat, in timp ce noi vrem o pensie sociala unica", a spus liderul PD-L, Emil Boc, care a precizat ca doreste o stabilire mai clara a categoriilor sociale defavorizate care au nevoie de asistenta, nu de "risipirea banului public pentru cei care au Mercedesul in curte, dar primesc ajutor de la stat". Boc nu a exclus viitoare intalniri cu social-democratii. El a respins varianta unei guvernari partajate cu un premier de la PD-L pe timp de doi ani, in timp ce PSD ar da primul-ministru pentru ceilalti doi ani ai legislaturii.

"Optiunea noastra este pentru o guvernare consistenta de patru ani, nu pentru partajari ale ciolanelor, cum se spune in popor", a spus Boc. Intre cele doua partide exista si puncte comune ce vizeaza reforma in invatamant, sanatate si administratia publica, dezvoltarea infrastructurii si absorbtia fondurilor comunitare.

Negocierile PD-L–PNL, sub semnul neincrederii
Sustinerea unui candidat comun la presedintie, Traian Basescu, la alegerile din 2009 contra fotoliului de premier de la Palatul Victoria a fost solicitarea liberalilor la prima runda de negocieri care a avut loc sambata cu democrat-liberalii. Idee respinsa de PD-L, Emil Boc explicand ca mandatul prezidential nu face obiect al negocierii. Desi fusese anuntat initial in echipa de negociere a PD-L, nominalizatul oficial pentru functia de premier, Theodor Stolojan, a ramas la sediul central al partidului din Modrogan, neparticipand la negocieri. Liderul PD-L, Emil Boc, a motivat ca Stolojan a lipsit de la negocierile cu liberalii din ratiuni "de eleganta" pentru a nu tensiona discutiile. Democrat-liberalii au respins la masa negocierilor cedarea functiei de premier.

"PD-L apreciaza ca are dreptul moral de a pretinde aceasta functie pentru ca am castigat nu numai competitia cu PNL, ci si pe aceea cu PSD. De altfel, textul Constitutiei ne da dreptul la prima optiune pentru postul de premier", a spus Boc. O alta dificultate in negocierile PD-L-PNL a fost aceea ca liberalii se intreaba daca eventuala coalitie PNL-PD-L are o valabilitate limitata, pana dupa alegerile prezidentiale, sau trece dincolo de alegerile din 2009. Pentru a tempera neincrederea liberalilor, Boc a dat asigurari
ca nu este luata in calcul o alta formula dupa anul 2009.

"Noi am spus clar: vorbim de un mandat de patru ani. Vrem sa facem o constructie pentru patru ani de zile. La consultarile de la Cotroceni, presedintele ne-a cerut explicit sa nu includem in negocieri alegerile prezidentiale din 2009. seful statului ne-a cerut sa nu fie pervertite negocierile", a spus Boc. Anuntul
liderului PNL Bogdan Olteanu ca liberalii au oferit sustinere pentru Traian Basescu in 2009 in schimbul postului de premier a starnit proteste violente in partid.
"Am si eu demnitatea mea si atata vreme cat patru ani Traian Basescu a spus ca sta cu mafia la masa, ca PNL e compus din derbedei, din mafioti obraznici, ca sunt lichele si lichele, chiar eu si Bogdan Olteanu am beneficiat de apelativul asta, mi se pare cumplit sa faci o campanie pentru omul care a vrut sa te distruga ca partid", a replicat insa vicepresedintele Norica Nicolai. Sursele noastre spun ca in tabara liberalilor constructia PNL-PD-L este prezisa a fi sortita esecului, facandu-se presiuni pentru varianta ramanerii in opozitie.
La fel in tabara pesedista, aseara s-a spus ca variantele sunt ori la guvernare cu PD-L, ori patru ani in opozitie cu liberalii. Sursele noastre mai spun ca, dupa cele cateva zile de negocieri civilizate, in timpul carora nimeni nu a cedat practic nimic, de astazi incepand, liderii vor reveni la practica acuzatiilor dure
.

UDMR prefera in continuare coalitie cu PD-L si PNL
Constant mesajului lansat dupa consultarile de vineri de la Palatul Cotroceni, presedintele UDMR, Marko Bela, si-a exprimat sambata, la Targu Mures, inca o data optiunea unei coalitii cu PD-L si PNL, adaugand ca, daca acest lucru nu este posibil, ia in calcul si varianta cu democrat-liberalii.
"Grupurile parlamentare ale UDMR sustin fara echivoc continuarea unor negocieri vizand formarea unei coalitii guvernamentale, sustin o colaborare cu PD-L in interesul formarii unei astfel de coalitii si, bineinteles, atat eu, cat si colegii mei am prefera o coalitie PD-L-PNL-UDMR, dar, daca acest lucru nu este posibil, putem concepe si alte formule, dar oricum vom incerca sa colaboram cu PD-L, in interesul formarii unei coalitii cat mai potrivite", a spus liderul UDMR.

Guvernul limiteaza cursele aeriene tip business class pentru demnitari si elimina sporuri salariale

uvernul va limita cursele aeriene de tip business
class pentru demnitari, va elimina unele sporuri salariale si ia în calcul acordarea primelor de Sarbatori doar pentru functionarii considerati „merituosi”, pentru a reduce costurile bugetare, au declarat, ieri, surse oficiale, citate de Mediafax. Masurile sunt incluse într-un document
elaborat de consilierul premierului, Dan Iliescu, si discutat în sedinta de joi a Guvernului, urmând sa fie introduse prin hotarâre de guvern, cu câteva zile înainte de finalul mandatului. Ca masuri pe termen scurt se propune acordarea primelor de sarbatori doar pentru functionarii „merituosi”, aprobarea curselor aeriene în sistem business class doar pentru deplasarile în afara Europei ale demnitarilor, amenajarea pomilor de iarna numai în anumite spatii, nu în fiecare birou al institutiei, limitarea la maximum a cheltuielilor pentru materiale promotionale acordate de catre institutiile publice, precum agende, felicitari, pixuri, calendare sau ceasuri
. „Printre astfel de materiale promotionale se regaseste de multe ori un glob de cristal cu sigla Autoritatii Nationale de Reglementare în Energie, de 200-300 euro
bucata, nefunctional si pe care nu îl pastreaza nimeni”, au aratat sursele citate. Alte masuri avute în vedere sunt limitarea la maximum a abonamentelor la ziare si reviste, propunându-se ca alternativa citirea acestora pe Internet, si reducerea numarului de masini si soferi destinate directorilor, contabililor si altor functionari, prin obligarea acestora de a solicita autovehicule în interes de serviciu la un dispecerat. Guvernul mai are în vedere interzicerea cursurilor de perfectionare efectuate de functionarii publici în afara localitatii sau în zone turistice, în special pe litoral
(vara) si în statiunile montane (iarna), precum si un control mai atent al publicitatii de stat. Ca masuri pe termen mediu si lung se intentioneaza modificarea Legii salarizarii personalului bugetar prin eliminarea unor sporuri salariale acordate angajatilor (precum sporurile de radiatii, confidentialitate si de munca în conditii grele platite soferilor si femeilor de serviciu), precum si modificarea Legii functionarilor publici prin simplificarea procedurilor de destituire a functionarilor considerati „lenesi sau incompetenti”. „Procedura actuala este greoaie si e aproape imposibil sa disponibilizezi un functionar incompetent”, au aratat sursele. Documentul citat a fost înmânat, joi, de premierul Tariceanu ministrului de finante, cu solicitarea de a prezenta în urmatoarea sedinta de guvern un proiect de hotarâre privind reducerea cheltuielilor publice în administratie.

Emil Boc: Marţi dimineaţă încep negocierile cu UDMR şi PSD

n urma anunţului făcut de PSD cu privire la decizia partidului de a începe negocierile pentru formarea unei majorităţi guvernamentale alături de PD-L, liderul democrat-liberalilor, Emil Boc, a declarat că formaţiunea pe care o conduce va continua negocierile atât cu PSD, cât şi cu UDMR. "Constatăm că există două formaţiuni politice care şi-au arătat disponibilitatea să formeze alături de PD-L o majoritate guvernamentală. PD-L îşi va continua discuţiile cu cele două formaţiuni politice pentru a forma o majoritate parlamentară, care să asigure
stabilitate", a declarat Boc.

Liderul PD-L a mai spus că runda a doua a negocierilor va începe marţi dimineaţă, pentru că "suntem conştienţi că avem nevoie cât mai repede de o formulă de guvernare". "Mergem să discutăm cu cei care şi-au arătat disponibilitatea de a fi alături de noi într-o formulă majoritară", a adăugat Boc.

Propunerea PD-L pentru postul de prim-ministru rămâne neschimbată, dar desemnarea premierului aparţine şefului statului, a amintit liderul democrat-liberal.

Tăriceanu: "Ar fi o onoare să servim electoratul şi din opoziţie"

Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat la finalul consultărilor privind opţiunile guvernamentale ale partidului, că dacă liberalii nu se înţeleg cu PSD şi PDL pe unele teme fundamentale precum modificarea Constituţiei şi programul
anti-criză, "este o onoare să servim ţara şi electoratul şi din opoziţie".

Tăriceanu a spus că în urma negocierilor cu PDL şi PSD, liberalii au găsit puncte de înţelegere dar că sunt şi o serie de lucruri ce nu pot fi negociate.

Astfel, în ceea ce priveşte negocierile cu PDL, Tăriceanu a spus că "este foarte clar că pentru noi modificarea Constituţiei nu este acceptabilă, nu putem accepta trecerea către un regim prezidenţial, nu putem accepta ca progresiv România să se transforme într-o republică ex-sovietică".

Despre PSD, liderul PNL a spus că "discuţiile ne-au lăsat clar să înţelegem că cota unică trebuie pusă în discuţie, iar planul anti-criză al PNL nu este susţinut de PSD".

"În afară de aceste două posibilităţi, există aceea de a face concesii majore sau de a ne menţine ferm pe anumite coordonate şi sigur că asta înseamnă să mergem în opoziţie. Este o onoare să servim ţara şi electoratul şi din opoziţie", a precizat Tariceanu.

Autorităţile fac percheziţii în cinci penitenciare din ţară

Angajaţi ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), jandarmi şi studenţi de la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" efectuează, astăzi, percheziţii în penitenciarele Rahova, Jilava, Mărgineni, Brăila şi Poarta Albă.

Echipele de control ale ANP au confiscat, în urma percheziţiei generale desfăşurate, pe 9 octombrie, la penitenciarul Jilava, 29 de bile ce conţin substanţe interzise, 29 de telefoane mobile, 27 de cartele SIM, 3 carduri
de memorie şi 4 acumulatori, dar şi alcool pus la fermentat. De asemenea, potrivit ANP, în penitenciar au mai fost găsite cabluri, ţevi, obiecte tăietor-înţepătoare şi haltere improvizate. Tot în urma acestei percheziţii a fost găsită o cartelă SIM în celula lui Nuţu Cămătaru, despre care reprezentanţii penitenciarul susţin că nu s-a aflat cărui deţinut îi aparţine.

Zeci de obiecte interzise au fost confiscate de la deţinuţi, iar un agent din cadrul penitenciarului Jilava a fost demis.

Percheziţiile sunt făcute, astăzi, după ce deţinuţii din mai multe celule ale Penitenciarului Jilava au protestat, pe 22 noiembrie, timp de o oră şi jumătate, deoarece nu mai au voie să primească ţigări de la rude sau prieteni, după ce s-au descoperit substanţe stupefiante ascunse în ţigări. Potrivit şefului ANP, Ioan Băla, deţinuţii au protestat verbal şi au rupt câteva cearşafuri, pe care le-au aruncat în curtea interioară a penitenciarului, dar nu au devenit violenţi.

Deţinuţii protestatari stau în celule vecine cu cea în care se afla Nuţu Cămătaru, a mai spus şeful ANP, cu precizarea că acesta nu s-a manifestat, însă nu este exclus să fi fost implicat în organizarea protestului. Revolta a luat sfârşit după ce reprezentanţi ai ANP au discutat cu deţinuţii.

Începând cu luna noiembrie, a intrat în vigoare un ordin al ministrului justiţiei privind durata şi periodicitatea vizitelor, greutatea şi numărul pachetelor, precum şi categoriile de bunuri ce pot fi primite, păstrate şi folosite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate, au anunţat reprezentanţii ANP.

Sile şi Nuţu Cămătaru, suspectaţi că ar avea legătură cu revolta deţinuţilor de la Jilava de sâmbătă seara, au fost trecuţi de la regimul de detenţie semideschis la cel închis, prin decizia unor comisii din penitenciarele unde cei doi au fost transferaţi pe 22 noiembrie, afirmă surse judiciare.

Dacă ancheta aflată în curs de desfăşurare va arăta legătura Cămătarilor cu revolta deţinuţilor, şansele acestora în faţa comisiilor de eliberare condiţionată se vor diminua, potrivit surselor citate. Nuţu Cămătaru este programat să se prezinte în data de 18 decembrie în faţa comisiei de disciplină.

Român arestat în SUA pentru vânzarea unui obiect furat aparţinând lui Hitler

etăţeanul român Christian Popescu a fost arestat marţi în Kenmore, SUA, în încercarea de a valorifica un semn de carte din aur care i-ar fi aparţinut lui Adolf Hitler, cu suma de 100.000 $. În urma unei operaţiuni sub acoperire, obiectul a fost recuperat de Autoritatea Americană pentru Imigraţie şi Controlul Vămilor (ICE). Cetăţeanul român a fost acuzat de vânzare de bunuri furate şi a compărut miercuri într-o curte federală.

Potrivit Seattle Times, semnul de carte a fost furat în 2002 din Spania înainte de a fi vândut în cadrul unei licitaţii. Gravat cu portretul lui Hitler, cât şi cu un vultur imperial şi cu svastica, i-a fost făcut cadou acestuia în 1943 de către iubita sa, Eva Braun, drept consolare pentru înfrângerea armatei germane la Stalingrad. Obiectul ar fi aparţinut apoi familiei
lui Wilhem Keitel, comandantul armatei naziste, executat în urma proceselor de la Nürnberg.

Deşi specialiştii nu sunt siguri că ar fi autentic
, obiectul este evaluat între 13.000 şi 17.000 de dolari
. Cu toate acestea, românul cerea 100.000 de dolari. ICE investighează la această oră modalitatea în care semnul de carte a ajuns în Seattle. Cinci persoane au fost reţinute în operaţiunea de marţi, dar numai Popescu a fost arestat şi pus sub acuzare.

Sofer de ambulanta, batut mar de sotul pacientei

n sofer de ambulanta a fost batut de sotul unei paciente, in noaptea de miercuri spre joi, pentru ca nu a acceptat ca barbatul sa fie transportat cu Salvarea la Spitalul Medgidia, pentru a-si insoti sotia. Potrivit reprezentantilor Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Constanta, ambulantierul - Florin Rotian, de 42 de ani - a suferit un traumatism cranian si plagi la nivelul fetei, acesta depunand o reclamatie la politie impotriva agresorului.
Ambulanta a fost solicitata pentru salvarea unei femei care bause clor, incercand sa se sinucida. Dupa ce echipajul de pe ambulanta i-a acordat femeii primele ingrijiri medicale, aceasta fiind in afara oricarui pericol, si au urcat-o in ambulanta pentru a o transporta
la spital, sotul acesteia, Mustan Maltezu, de 32 de ani, a devenit agresiv atunci cand a fost refuzat, potrivit legii, sa fie si el transportat cu acelasi mijloc de transport. Sotul a inceput sa-l loveasca cu pumnii pe ambulantier, conflictul fiind aplanat de politisti.
La inceputul lunii in noiembrie, in localitatea constanteana Rasova, soferul unei ambulante a fost batut, suferind o fractura de piramida nazala, iar asistenta ce-l insotea imbrancita, cand echipajul a ajuns acasa la un pacient dupa ce acesta murise.
Agresorul a fost sanctionat contraventional cu 200 de lei
pentru tulburarea linistii si ordinii publice, iar dupa ce echipajul de pe ambulanta a depus plangere la politie, impotriva lui a inceput cercetarea penala sub aspectul comiterii infractiunii de lovire sau alte violente.
Directorul Serviciului de Ambulanta Judetean (SAJ) Constanta, dr. Vasile Popescu, a mentionat, pentru Agerpres, ca sunt frecvente cazurile de agresare a echipajelor de pe ambulante de catre rudele pacientilor.

Arhiepiscopul Tomisului spune că l-a luat în grijă pe Eugen, tânărul care a cerut eutanasierea

rhiepiscopul Tomisului susţine că l-a luat în grija sa pe tânărul constănţean care doreşte să fie eutanasiat. Înalt Prea Sfinţia sa Teodosie spune chiar, că l-ar fi făcut pe Eugen să-şi schimbe gândurile şi să nu mai ceară moartea.

Emoţionat de acest apel disperat, Înaltul ierarh l-a vizitat în spital pe tânăr, l-a încurajat şi i-a promis că-l va ajuta să se însănătoşească.

"Am reţinut de la el că a vrut să atragă atenţia medicilor
, simţind că nu este destul de băgat în seamă. L-am înfiat, aş putea să spun, ca să simtă o căldură sufletească, o nădejde, şi acum are dorinţă de viaţă şi e bucuros că este fiul nostru duhovnicesc", a declarat ÎPS Teodosie.

Clericul spune că se va adresa Spitalului Fundeni pentru un transplant de ficat
. Arhiepiscopul Teodosie a declarat că dacă nu va primi
un răspuns favorabil de la Bucureşti, se va adresa Bisericii Romano-Catolice ca să îl trimită pe tânăr la tratament în străinătate.

Eugen este purtat de cinci ani prin spitale. A cerut eutanasierea pentru că ficatul îi este distrus de ciroză, boală care s-a complicat şi îi dă dureri cumplite. Tânărul i-a trimis şi preşedintelui Traian Băsescu o scrisoare în care îi cere să-i permită să moară.

La Chisinau se va desfasura traditionalul Targ de Craciun

Camera
de Comert si Industrie a Republicii Moldova va organiza, in perioada 18-21 decembrie, Targul de Craciun, comunica DECA-press.
Evenimentul va avea loc la Centrul International Expozitional „Moldexpo” din Chisinau.
Conform CCI, la Targul de Craciun vor participa companii
, care produc si comercializeaza: jucarii pentru brad si focuri de artificii; cadouri si suvenire; marfuri de birou
; jocuri si jucarii; dulciuri; produse de patiserie; produse si bauturi pentru masa de sarbatoare; flori vii si artificiale; marfuri pentru casa si familie; textile; blanuri; lenjerie de pat; imbracaminte si incaltaminte pentru copii
si adulti, precum si cosmetice
.
Participantii la targ vor avea ocazia sa stabileasca noi contacte de afaceri, sa obtina noi comenzi precum si vanzari de produse, iar vizitatorii vor avea posibilitatea sa aleaga cadouri si suvenire, daruri de sarbatori pentru cei dragi.

Iurie Muntean: Interesul investitorilor cehi pentru R. Moldova este în continuă creştere

Interesul investitorilor din Cehia pentru R. Moldova este în continuă creştere, iar în prezent aceştia manifestă un interes profund în ceea ce priveşte realizarea unor proiecte cu investiţii majore, în particular în infrastructură, a declarat viceministrul economiei
şi comerţului, Iurie Munteanu, în cadrul Forului economic moldo-ceh care s-a desfăşurat la Chişinău pe data de 26 noiembrie curent.

Evenimentul a întrunit 20 de oameni de afaceri din Cehia, reprezentanţi ai corpului diplomatic al Cehiei în R. Moldova şi antreprenori autohtoni.

Viceministrul economiei şi comerţului, Iurie Munteanu a prezentat antreprenorilor cehi oportunităţile investiţionale în R. Moldova, punând accentul pe aşezarea geografică favorabilă, forţa de muncă calificată, dzvoltarea sistemului bancar
, cota 0 la impozitul pe venit, condiţiile favorabile pentru dezvoltarea agrculturii etc.

„Preluarea preşedenţiei de către Cehia în cadrul UE de la 1 ianuarie 2009, reprezintă pentru Moldova un factor foarte important, deoarece Cehia face parte din grupul ţărilor UE care menţine relaţii şi sincere şi stabile cu RM” a remarcat viceministrul.

Iurie Muntean a spus că în R. Moldova sunt doar 15 întreprinedri cu capital ceh, cu un capital de 2mln 300 mii USD, dar că în prezent, potenţialul comercial între cele două ţări este în continuă valorificare mai ales în ceea ce priveşte importul din Cehia a mărfurilor de înaltă valoare adăugată pentru tehologizarea diferitor tipuri de produceri în RM.

Totodată viceministrul a subliniat că R. Moldova a fost inclusă în lista priorităţilor Cehiei, în ceea ce priveşte acordarea asistenţei pentru integrare în UE. În acelaşi context, Iurie Munteanu a remarcat că începând cu anul 2006, UE este cel mai important partener comercial al R. Moldova, în primele 8 luni ale anului 2008, deţinând o cotă în comerţul exterior al R. Moldova de peste 52 %.

Antreprenorii cehi prezenţi în cadrul forului activează în domenii precum bănci, consulting, comerţ, finanţe. În cadrul întrevederilor bilaterale cu diferiţi agenţi economici moldoveni, aceştia urmează să iniţieze eventuale relaţii de colaborare.

Potrivit datelor Biroului
Naţional de Statistică, în perioada ianuarie-septembrie 2008, R. Moldova a importat din Cehia, un volum de producţie de circa 43,7 mln USD, cu 48,6% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Volumul de importuri în Cehia a avut o pondere de 1,2 %.

MAEIE al R.Moldova solicită MAE al României să manifeste prudenţă în privinţa unor declaraţii publice care ar putea tensiona relaţiile moldo-române

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova (MAEIE) solicită Ministerului Afacerilor Externe (MAE) al României de a manifesta prudenţă şi vigilenţă sporită în ceea ce priveşte declaraţiile publice în zilele următoare ale oficialilor români şi ale reprezentanţilor minorităţii române din Republica Moldova.

"Autorităţile R.Moldova dispun de informaţii privind posibile încercări de provocări care ar putea avea loc în următoarele zile, având drept pretext declaraţii publice cu tentă de insinuări la statalitatea, suveranitatea şi integritatea teritorială a ţării noastre, în scopul de a tensiona relaţiile moldo-române", se spune într-un comunicat al MAEIE, citat de BASA-press.

Astfel, MAEIE, a convocat la 26 noiembrie un reprezentant al Ambasadei României în R.Moldova căruia i-a transmis o Notă Verbală adresată MAE al României în care este precizat despre aceasta.

MAEIE solicită MAE al României şi Ambasadei României în R.Moldova să utilizeze prevederile, normele şi standardele europene şi "să încurajeze utilizarea unui limbaj diplomatic care să nu lase loc pentru interpretări eronate sau care ar da motive de a specula pe baza unor sau altor declaraţii care ar putea afecta dialogul şi relaţiile moldo-române".

Totodată, Ministerul susţine că autorităţile vor întreprinde măsurile necesare pentru a nu admite o astfel de situaţie şi reiterează interesul pentru dezvoltarea în continuare a relaţiilor bilaterale moldo-române în beneficul ambelor state şi popoare.

Administraţia Băncii Comerciale Române a fost sancţionată pentru încadrarea ilegală a străinilor în câmpul muncii

Administraţia Băncii Comerciale Române a fost sancţionată pentru încadrarea ilegală a străinilor în câmpul muncii, anunţă Ministerul Afacerilor Interne (MAI), citat de BASA-press.

Ofiţerii Biroului
migraţie şi azil al MAI au iniţiat un material administrativ în privinţa preşedintelui Băncii Comerciale Române Chişinău SA, cetăţen al României.

La 21 noiembrie, instanţa de judecată a sectorului Buiucani s-a pronunţat asupra cazului şi l-a recunoscut vinovat pe Stelian-Dan Mocanu în comiterea contravenţiei administrative şi i-a aplicat amendă în mărime de 4000 de lei
pentru fiecare angajat ilegal, suma totală fiind de 16 mii de lei (1200 de euro
).

Sancţionarea administratorului BCR Chişinău SA a avut loc ca urmare a verificării regimului de şedere a unui grup de cetăţeni români care efectuau lucrări de montaj a panourilor de la bancomatele băncii. Poliţia a depistat patru cetăţeni ai României care activau fără autorizaţie de încadrare în câmpul muncii pe teritoriul ţării.

Cele patru persoane au fost sancţionate cu amenzi administrative în mărime de 600 de lei pentru fiecare.

Contraatacul Chisinaului

Un reprezentant al Ambasadei romane in Republica Moldova a fost convocat ieri, la Ministerul de Externe de la Chisinau, pentru a i se inmana o Nota verbala prin care Bucurestiul este avertizat sa evite declaratiile provocatoare cu privire
la statalitatea, suveranitatea si integritatea fostei republici sovietice.
"Autoritatile Republicii Moldova dispun de informatii privind posibile incercari de provocari care ar putea avea loc in urmatoarele zile, avand drept pretext declaratii publice cu tenta de insinuari la statalitatea, suveranitatea si integritatea teritoriala a tarii noastre, in scopul de a tensiona relatiile moldo-romane", se arata in comunicatul ministerului de la Chisinau. Referindu-se la prezenta la Chisinau in aceasta perioada a ministrului de externe roman Lazar Comanescu, "care depune
eforturi importante pentru dezvoltarea relatiilor de buna vecinatate si prietenie" intre Romania si Republica Moldova, MAE de la Chisinau cere partii romane sa manifeste prudenta si vigilenta sporita in ceea ce priveste declaratiile publice, in zilele urmatoare, ale oficialilor romani si ale reprezentantilor minoritatii romane din Republica Moldova". "Autoritatile Republicii Moldova vor intreprinde toate masurile necesare pentru a nu admite o astfel de situatie si isi reitereaza interesul pentru dezvoltarea in continuare a relatiilor bilaterale, in beneficiul ambelor state si popoare", conchide nota verbala. Aver­tismentul MAE moldovean intervine dupa ce anterior oficialii de la Chisinau au declarat ca este inacceptabil ca partidele politice din Romania sa desfasoare pe teritoriul Republicii Moldova campania
electorala in vederea scrutinului de la 30 noiembrie "fara o coordonare prealabila" in acest sens cu autoritatile Republicii Moldova. Pe de alta parte, reprezentatul Amba­sadei romane a fost convocat la MAE moldovean ieri la aceeasi ora la care era programata o conferinta de presa a am­basadorului roman la Chisinau, Filip Teodorescu. Anul trecut, autoritatile comuniste de la Chisinau au expulzat doi diplomati romani, deteriorand relatiile dintre cele doua maluri ale Prutului.

Avertismentul Chişinăului pentru România, un gest de provocare la care nu trebuie răspuns

xperţii de la Chişinău califica drept aberant avertismentul MAE de la Chişinău adresat autorităţilor române de a nu face declaraţii provocatoare în următoarele zile, un gest impropriu comunicării diplomatice dintre două state vecine şi prietene.

Liderii unor importante organizaţii guvernamentale de la Chişinău consideră că în Republica Moldova nu există premise pentru o destabilizare a situaţiei interne despre care vorbeşte Ministerul moldovean de Externe (MAEIE) în nota adresată miercuri instituţiei omoloage de la Bucureşti şi califică gestul MAEIE drept dovadă a paraliziei diplomaţiei moldovene, gest de provocare la care Bucureştiul nu ar trebui să răspundă.

În prima jumătate a zilei de miercuri un angajat al Ambasadei României la Chişinău a fost convocat la Ministerul de Externe de la Chişinău pentru a i se înmâna o Notă verbală în care Bucureştiul este avertizat să evite declaraţiile provocatoare cu privire la statalitatea, suveranitarea şi integritatea ţării vecine. "Autorităţile Republicii Moldova dispun de informaţii privind posibile încercări de provocări care ar putea avea loc în următoarele zile, având drept pretext declaraţii publice cu tentă de insinuări la statalitatea, suveranitatea şi integritatea teritorială a ţării noastre, în scopul de a tensiona relaţiile moldo-române", începe documentul
, prezentat într-un comunicat publicat pe site-ul ministerului moldovean.

Referindu-se la prezenţa la Chişinău în această perioadă a ministrului de externe român Lazăr Comănescu, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) moldovean cere MAE român să "manifeste prudenţă şi vigilenţă sporită în ceea ce priveşte declaraţiile publice în zilele următoare ale oficialilor români şi ale reprezentanţilor minorităţii române din Republica Moldova". Ministerul moldovean a cerut celui român şi Ambasadei române să respecte normele şi standardele europene şi să "încurajeze utilizarea unui limbaj diplomatic care să nu lase loc pentru interpretări eronate sau care ar da motive de a specula pe baza unor sau altor declaraţii care ar putea afecta dialogul şi relaţiile moldo-române".

Directorul executiv al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale "Viitorul" de la Chişinău, Igor Munteanu, a declarat pentru NewsIn că MAEIE "şi-ar fi făcut un mare serviciu dacă şi-ar fi ţinut gura".

"În general, asemenea note nu se prezintă ambasadelor, nu se prezintă pe canale diplomatice, pentru că pare mai degrabă caligrafiat după stilul
şi sloganele din timpul URSS decât o comunicare constructivă, eficientă şi precisă dintre două state vecine, mai ales în condiţiile în care una abia doreşte să se integreze în UE", a spus Igor Munteanu.

"Mesajul general al notei este că potrivit anumitor surse neelucidate şi neclare, ar exista posibiltitea unor provocări la adresa statalităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Presupusul fapt încă nu este comis, iar MAEIE deja îl califică într-o declaraţie publică ca fiind o insinuare la adresa statalităţii şi suveranităţii Republicii Moldova. Acest gest neagă toată construcţia şi toate eforturile care ar fi putut să convingă opinia publică că la nivelul Ministerului de Externe de la Chişinău se doreşte căutarea unor soluţii de comunicare eficientă pe plan diplomatic dintre două ţări, dintre care una are nevoie de cealaltă în procesul de integrare europeană", a declarat Munteanu.

Agenţia de ştiri Novîi Reghion transmitea marţi că preşedintele Partidului Popular Creştin Democrat, Iurie Roşca, ar fi declarat în cadrul unui pichet organizat în faţa Ambasadei Federaţiei Ruse la Chişinău, că "există pericolul organizării în Republica Moldova, de către forţe pro-imperiale, a unei lovituri de stat în interesul Rusiei".

Întrebat dacă, în calitatea
lui de observator al vieţii politice şi sociale din Republica Moldova, are semnale privind o posibilă distabilizare a situaţiei interne, Igor Munteanu a atras atenţia asupra faptului că nota MAEIE "nu pomeneşte nicio iotă de provocări ale Rusiei", ci vorbeşte doar despre faptul că "ceva ar putea tensiona relaţiile moldo-române" şi că este vorbă despre "insinuări la adresa statalităţii, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova".

"Exact acest fenomen se întâmplă de fapt de 18 ani în spaţiul raioanelor din stânga Nistrului, acolo unde Federaţia Rusă ne-a blocat în efortul de reintegrare teritorială. Dar nota MAEIE nu face deloc trimitere la Federaţia Rusă, ca să înţelegem că ar fi vorba despre nişte provocări ale unor curente cripto-nostalgice", spune Igor Munteanu.

Potrivit expertului, asemenea note, în condiţiile în care ministrul de externe al României vine a doua zi la Chişinău şi în situaţia în care urmează sărbătorirea a 90 de ani de la constituirea statului român, au menirea de a demotiva participarea unor oficialităţi române la aniversarea care se va sărbători la Chişinău, deşi această serbare este un drept al cetăţenilor români aflaţi în Republica Moldova, precum şi al tuturor celor pentru care o asemenea aniversare reprezintă un fapt al istoriei.

"Pe de altă parte, aici este vorba despre mai mult decât o notă de demotivare - este de fapt o notă de plată pe care autorităţile moldoveneşti o transmit Bucureştiului, învinuindu-l că ar sta în spatele acestor insinuari la adresa statalităţii şi integrităţii teritoriale. Nişte învinuiri total deplasate, care nu-şi găsesc locul în comunicarea diplomatică şi au un rol legat doar de campania electorală din 2009 şi este foarte regretabil faptul că diplomaţia moldovenească, în loc de a construi, distruge punţile de comunicare şi punţile de cooperare dintre Republica Moldova şi România", constată directorul executiv al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale "Viitorul" de la Chişinău, Igor Munteanu.

Directorul de programe al Asociaţiei de Politică Externă de la Chişinău, Victor Chirilă, spune că declaraţia MAEIE este "lipsită de orice sens".

"O notă verbală nu se poate baza pe presupuneri, ci doar pe evenimente care s-au produs
deja. În plus
, este pentru prima dată în practica mea diplomatică de zece ani când întâlnesc o notă verbală cu asemenea conţinut şi formulată în asemenea termeni. Eventualele probleme de genul ameninţării la adresa securităţii şi integrităţii statului sunt comunicate în mod discret la nivel diplomatic şi nu în comunicate publice. În situaţia aceasta, diplomaţia noastră dă dovadă de lipsă de diplomaţie şi de bun simţ – este o mostră despre cum nu ar trebui să procedeze o diplomaţie care se consideră europeană şi care îşi doreşte relaţii de bună vecinătate", a declarat Victor Chirilă pentru NewsIn.

Pe lângă faptul că nu este de bun simţ să dai indicaţii unor diplomaţi străini cum să se comporte, declaraţia are şi un caracter provocator, spune Victor Chirilă. "Folosirea unor termeni de genul 'minoritate românească în Republica Moldova', ştiindu-se foarte bine că formularea trezeşte reacţii negative la Bucureşti, este o încercare de a genera nişte replici dure din partea României, care ulterior să fie interpretate de Chişinău drept dovadă de intenţii agresive a Bucureştiului. Şi acesta nu este categoric un pas spre relaţii de pragmatism despre care vorbeşte conducerea de la Chişinău", a mai spus Chirilă.

"Având în vedere că se apropie 1 decembrie, când se vor sărbători 90 de ani de la Marea Unire a principatelor române, nota Chişinăului poate fi privită drept avertisment pentru autorităţile române - să fie atente la ce vor spune şi cu cine se vor întâlni, la ce evenimente vor participa", este de părere Victor Chirilă, care conchide că gestul MAEIE "este o provocare la care Bucureştiul nu ar trebui să răspundă".

Analistul politic Vlad Lupan spune că trebuie să se ţină cont că această notă s-a făcut publică în ajunul zilei de 1 decembrie, fapt interesant şi sugestiv în sine.

"Asemenea note sau declaraţii de obicei survin în urma unor evenimente pe care le putem numi fie răsturnare de guvern, fie revoluţie şi sincer vorbind nu am simţit o asemenea atmosferă în Republica Moldova în ultima vreme, ceea ce ne pune pe gânduri. Nu este un lucru normal în comunicarea diplomatică astfel de mesaje, sunt foarte rare şi se întâmplă în cazul unor crize cum a fost cea georgiană. Însă a vorbi de situaţia cu criza georgiană în Republica Moldova este niţel straniu. Nu consider că este momentul potrivit şi nici mesajul potrivit pentru un asemenea moment. Considerentele guvernării sunt total neclare şi este ceva nou această manieră de comunicare, care capătă valenţe deosebite în contextul sărbătorii Zilei Naţionale a României", a declarat Vlad Lupan.

Potrivit expertului, trebuie să se mai ţină cont de faptul că zilele acestea la Chişinău are loc summitul Iniţiativei Central Europene şi o asemenea reuniune nu ar fi fost organizată în situaţia în care s-ar fi presupus anumite răsturnări politice în Republica Moldova. "Dacă totuşi se organizează o asemenea reuniune şi în paralel se face o asemenea declaraţie înseamnă că este vorba despre un avertisment pentru ca autorităţile române să facă mai puţine declaraţii la 1 decembrie vis-a-vis de subiectul Republicii Moldova", este de părere analistul politic Vlad Lupan.

miercuri, 8 iulie 2009

Politica face box cu arta

Noul Consiliu Local, majoritar PDL in urma ultimelor alegeri locale, al municipiului Targoviste, a votat in sedinta din 21 august proiectul de hotarare privind transformarea Teatrului Municipal "Tony Bulandra" in "sectie" a Directiei de Cultura, Sport, Turism, Tineret si Agrement din Primarie, au anuntat zilele acestea reprezentantii teatrului.
Conform deciziei adoptate, in subordinea acestei directii vor exista, pe langa fostul teatru , si fostul Teatru pentru Copii
si Tineret "Mihai Popescu", Casa
de Cultura a Municipiului "I. Gh. Vasiliu" si fosta Directie de Sport, Turism, Tineret si Agrement.
Din acest moment, Teatrul Municipal devine "sectie" in Pri­marie si, implicit, nu mai poate functiona in baza Legii Teatrelor (502/2006). Actorii devin "referenti" angajati ai administratiei locale, iar bugetul nu mai este gestionat de un manager, ci de Directia de Cultura a Primariei. Directorului actual al TTB - Mihai Constantin Ranin - i s-a propus preluarea postului de director artistic peste cele doua sectii "teatrale", fara putere de decizie asupra bugetului si, deci, asupra actului artistic.
Un teatru "tanar", institutia targovisteana a intrat in prim-planul vietii artistice romanesti dupa organizarea, in ultimii doi ani, a festivalului Babel Fast, la care, in 2008, a participat si regizorul lituanian Oskaras Kor­sunovas, detinator al Premiului Europa, si unde a venit, pentru prima data in turneu in Romania postrevolutionara, trupa teatrului berlinez Volksbuhne. La Targoviste au montat, in aceeasi perioada, regizori ca Alexander Hausvater, Mihai Maniutiu etc.
Mihai Constantin Ranin a anuntat ca va ataca in contencios administrativ hotararea Consiliului Local si a lansat o petitie online in contra desfiintarii teatrului, semnata pana acum, printre altii, de regizorii Radu Afrim si Alexander Hausvater, de criticul de film Irina Margareta Nistor, scriitorul Dan Mircea Cipariu si alte cateva sute de persoane. Alaturi de semnatura sa, Irina Margareta Nistor comenteaza: "E pacat de Dumnezeu, dupa un asemenea festival, sa se aleaga praful. Pentru o saptamana, Targoviste a fost capitala mondiala a teatrului. Poftiti la spectacole, edili ai orasului, si vom vorbi aceeasi limba!". Solidar, si el, cu teatrul unde a lucrat, Mihai Maniutiu considera ca "Actul desfiintarii (...) e inadmisibil si aduce atingere grava culturii romane si imaginii ei in lume", iar Dan Mircea Cipariu - ca "Un teatru viu nu poate fi mai bun decat unul proiectat mort?".

Tensiuni "artistice" intre Germania si Rusia

Germania organizeaza o serie de noua expozitii, menite sa sensibilizeze expertii in arta din Rusia si sa le inapoieze un milion de opere confiscate la sfarsitul razboiului.
» In urma cu 50 de ani, Uniunea Sovietica a returnat Germaniei de Est 1,5 milioane de opere de arta, aproape jumatate din cate au fost scoase din tara.
» Una dintre cele mai valoroase lucrari este o capodopera a lui Rubens, "Tarquinius si Lucretia". Un colectionar privat rus cere acum 60 milioane dolari
pentru a o returna Germaniei.

28 de muzee din toata Germania organizeaza o serie de expozitii pentru a spune Rusiei "Multumesc!". Recunostinta este insa doar prima parte a mesajului, scrie publicatia Bloomberg.com. Cealalta parte este: "Ne dati inapoi acum si celalalt milion, va rugam?".
Inca din 1990, dupa momentul reunificarii, Germania a facut presiuni moderate asupra Rusiei pentru a inapoia obiectele de arta nereturnate, cu putine rezultate. Multi rusi, inclusiv directori de muzee, vad arta furata ca pe o compensatie pentru comorile sovietice furate sau distruse de trupele lui Hitler. In Rusia, potrivit legii, arta germana luata de Comisia Trofeelor sovietica a lui Stalin este proprietate de stat a Rusiei.
Expozitia "Cincizeci de ani de pierderi si regasiri", prima dintr-o serie de noua, organizata la Sanssouci, palatul de vara al lui Frederic cel Mare la Potsdam, ofera o buna perspectiva asupra dimensiunilor pierderilor si a restituirii din 1958.
Intr-un act de prietenie fata de Germania de Est, 300 de vagoane de tren au transportat de la Moscova si St. Petersburg aproximativ 1,5 milioane de obiecte de arta care au disparut din Germania dupa razboi. Fara acest gest, din Muzeul Pergamon din Berlin ar lipsi Altarul Pergamon, iar cartile postale din Dresda ar trebui sa infatiseze altceva in afara ingerilor din "Madona Sixtina" a lui Rafael.

Directorii muzeelor germane se intreaba care au fost criteriile dupa care au fost alese operele returnate
Probabil ca pentru muzeele est-germane desfacerea coletelor a fost mai ceva ca ziua de nastere si Craciunul la un loc, comenteaza publicatia Bloomberg, multe celebrand intoarcerea comorilor pierdute cu mari
redeschideri. Insa un gust
amar persista pana astazi: aproape jumatate dintre lucrarile asteptate nu s-au intors niciodata. Directorii muzeelor germane inca nu stiu care au fost criteriile dupa care s-a hotarat ce opere au fost trimise acasa si care au fost pastrate. Este posibil ca cea mai mare parte din arta ramasa in Rusia sa fi ajuns la persoane fizice, dupa sosirea Comisiei Trofeelor, a declarat Hermann Parzinger, presedintele Fundatiei Prusace pentru Cultura, la deschiderea expozitiei gazduite la Sanssouci. "Credem ca multe au ajuns in mainile particularilor", spune Parzinger, adaugand ca nu se asteapta ca actuala serie de expozitii sa produca vreo consecinta imediata. Prioritatea sa principala este de a aprofunda dialogul cu muzeele rusesti, astfel incat curatorii sa isi poata face o idee exacta cu privire la "ce lipseste, unde se afla diverse obiecte si in ce stare se afla". Fundatia pentru Palate si Gradini Prusace, care administreaza Sanssouci si alte locatii de acelasi tip, are inca in jur de 3.000 de obiecte lipsa. Dintre cele 159 de picturi care atarnau in galeria ornamentata si aurita a lui Frederic inainte de razboi, 99 sunt pierdute. Curatorii au inlocuit operele care lipsesc cu picturi inapoiate de Uniunea Sovietica si care fusesera furate din alte locuri, dintre care unele au fost distruse in timpul razboiului.
Expozitia include fotografii cu imaginea galeriei inainte de razboi si ilustratii alb-negru ale operelor care lipsesc
Picturile includ opere de Rubens, Van Dyck, Rembrandt, Caravaggio, Ferdinand Bol, Guido Reni sau Jan Lievens si sunt expuse in stil
baroc, una langa alta, acoperind aproape in intregime peretele galeriei lui Frederic, construita la mijlocul secolului al XVIII-lea. Expozitia include fotografii cu imaginea galeriei inainte de razboi si ilustratii alb-negru ale operelor care lipsesc. Este evident ca actuala expozitie nu mai reprezinta gustul de colectionar al lui Frederic: multe dintre operele care lipsesc au fost inlocuite cu picturi pe teme religioase, in timp ce Frederic prefera personajele mitologice. Avea, de asemenea, o preferinta pentru nudurile voluptuoase si pentru scenele de amor, preferinta pe care par sa o fi impartasit si cei care au jefuit muzeul, oricine or fi fost acestia. Venusurile si Danaele au disparut, ca si capodopera erotica renascentista a lui Giulio Romani – un cuplu de tineri infatisati sarutandu-se intinsi pe un pat, in timp ce o femeie in varsta, posibil o doica, ii priveste.
Una dintre cele mai mari pierderi este o capodopera a lui Rubens, "Tarquinius si Lucretia" (foto), care a fost scoasa din rama prin taiere de catre un ofiter sovietic, inaintea sosirii Comisiei Trofeelor. Acesta a pastrat-o infasurata si ascunsa in pod pana la moartea sa, in 1999. Un colectionar privat a cumparat-o apoi in Moscova pentru suma de 3,5 milioane dolari si a platit o restaurare deosebit de scumpa in speranta ca va putea vinde pictura Germaniei pentru suma de 60 milioane de dolari. Guvernul german a respins oferta si a intentat un proces sperand sa recupereze panza. O curte de justitie din Moscova a respins cererea, sustinand ca actualul proprietar a fost "de buna-credinta" atunci cand a achizitionat opera.
Un veteran de razboi a returnat 101 desene
Alte cazuri de furt de catre persoane particulare au avut un final mai fericit. Un veteran de razboi s-a simtit cuprins de vinovatie si a returnat 101 lucrari pe hartie Ambasadei Germaniei, in 1993. Desene de Durer, Manet, Toulose-Lautrec si Goya fusesera depozitate in timpul razboiului pentru a putea fi intretinute in bune conditii la Palatul Karnzow in regiunea estica Brandenburg. Au fost inapoiate Muzeului de Arta din Bremen in 2000. Expozitia "Cincizeci de ani de pierderi si regasiri" se desfasoara la Potsdam pana pe 31 octombrie. Evenimente similare au loc la Aachen, Berlin, Bremen, Dessau, Dresda, Gotha si Schwerin.

Biografie Led Zeppelin

Editura Orion Books anunta ca pe data de 16 octombrie va lansa in Marea
Britanie cartea lui Mick Wall intitulata "When Giants Walked The Earth: A Biography of Led Zeppelin". Cartea va avea coperta cartonata si aproximativ 400 de pagini.

Va prezentam, in traducere, un scurt fragment.
"La 40 de ani de la formarea ei intr-o pivnita murdara din Chinatown, iata ca apare prima biografie cu adevarat completa a celei mai faimoase formatii de rock din lume - Led Zeppelin. A fost <>; s-a ridicat, cumva neanuntat, din cenusa trupei The Yardbirds si a devenit una dintre cele mai bine vandute formatii de rock din toate timpurile. Mick Wall, un scriitor de rock foarte respectat si fost confident al lui Jimmy Page si Robert Plant, spune fara ocolisuri povestea trupei care a scris <> - si care, in cele din urma, a si platit pentru aceste excese prin de­zastre, dependenta de droguri si moarte. Cartea arata pentru prima data pana unde se intinde cu adevarat interesul pentru ocultism al liderului formatiei, Jimmy Page si face si o incursiune in spatele cortinei pentru a dezvalui adevarul din spatele spectaculoasei si indelung planuitei reveniri pe scena de anul trecut pe arena O2 din Londra. Autorul mai scrie despre planurile lui Jimmy Page de a reuni trupa definitiv daca i-ar permite Robert Plant, fostul sau protejat si actualul dusman cu jumatate de norma. Wall isi aminteste, totodata, povesti din vietile celor cinci indivizi care au transformat visul Led Zeppelin intr-o realitate incredibila si greu digerabila: Page, Plant, John Paul Jones, John Bonham si infamul lor manager, Peter Grant. Aceasta este, mai presus de toate, o carte care prezinta din interior intreaga poveste socanta a formatiei Led Zeppelin, scrisa de un om care l-a cunoscut indeaproape pe Jimmy Page mai bine de 20 de ani. <> este rezultatul a sapte ani de cercetare. Cartea se bazeaza atat pe interviurile realizate de autor de-a lungul anilor cu membrii formatiei si cu cei ce lucrau cu ei, cat si pe experienta do­bandita prin munca timp de trei decenii alaturi de cei mai mari artisti din industria muzicala."

Străini, înşelaţi de clujeni pe site-uri matrimoniale

Mai multe persoane din SUA şi Canada au fost înşelate de 11 tineri din Cluj, care le cereau bani pentru ca persoana aleasă pe site-urile matrimoniale să meargă la ei, anunţă Mediafax.

Potrivit unui comunicat transmis astăzi de Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Cluj, poliţiştii au stabilit, în luna mai, că în Cluj acţionează un grup infracţional specializat în comiterea de înşelăciuni şi fraudarea unor cetăţeni din SUA şi Canada.

Anchetatorii au stabilit că grupul infracţional avea 11 membri, care începând cu anul 2006 au pus la punct un mecanism infracţional prin intermediul unor pagini de internet cu profil matrimonial. Aceştia şi-au creat conturi
pe respectivele pagini şi au postat fotografii şi date fictive ale unor femei. Astfel, după câteva discuţii cu străinii, clujenii le cereau bani pentru ca fetele să meargă la ei.

Până în prezent, s-a stabilit că în aceast mod au fost înşelate peste 70 de persoane din S.U.A., Canada, Australia, Hong Kong, Anglia şi Belgia, cu suma totală de 130.000 de dolari
SUA.

Membrii grupului au fost reţinuţi de poliţişti, riscând o pedeapsă cu închisoarea de la trei la 15 ani.

Compania care construieşte podul Vidin-Calafat cere 100 milioane de euro în plus

Compania
spaniolă FCC, aleasă să construiască al doilea pod care va lega Bulgaria şi România peste Dunăre, a cerut o prelungire a termenului de încheiere a lucrării şi mai mulţi bani pentru a duce proiectul până la capăt, relatează Sofia News Agency, citată de NewsIn.

Anunţul a fost făcut duminică de televiziunea naţională bulgară, care îl citează pe Simeon Evtimov, din unitatea guvernamentală ce supervizează proiectul.

Construirea podului, care va lega oraşul bulgar Vidin de Calafat, a fost deja întârziată cu trei-patru luni, din cauza unor probleme legate de teren, de expertize geologice şi schimbări în proiectul iniţial.

Potrivit televiziunii, FCC a cerut 100 milioane de euro
în plus faţă de suma iniţială de 225,6 milioane euro, pentru podul cu o lungime de 1.971 metri.

Podul ar trebui să fie gata până la sfârşitul lui 2010, iar ministrul bulgar al transporturilor, Petar Mutafchiev a spus în repetate rânduri că societatea va recupera întârzirea şi proiectul va fi finalizat la timp.

Fostul şef al vămii Albiţa cere din nou să fie judecat în libertate

Ghiţă Berbece a fost arestat pe 17 iulie sub acuzaţia de facilitare a traficului
cu ţigări de contrabandă.

În acest dosar
, Berbece este judecat alături de alte trei persoane.Ţigările din Ucraina şi Moldova urmau să ajungă pe piaţa din vestul Europei.

Valoarea estimată a prejudiciului cauzat bugetului de stat depăşeşte un milion de euro
.

Italian prins cu două kilograme de heroină la Nădlac

Poliţiştii români de la Vama Nădlac au reţinut un cetăţean italian în vârstă de 60 de ani, după ce în maşina acestuia au fost găsite două kilograme
de heroină, informează Mediafax.

Drogurile, cu o valoare estimată la 40.000 de euro
, erau ascunse în sistemul de navigaţie al autoturismului.

Italianul a fost reţinut de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi este acuzat de trafic
internaţional de droguri de mare
risc.

Colegiul Medicilor cere ca sesizarea cazurilor de malpraxis să nu fie făcută publică

entitatea medicilor din România acuzaţi de erori medicale ar trebui păstrată necunoscută cel puţin până elucidarea cazurilor. Este noua cerinţă a Colegiului Medicilor care consideră că sesizarea problemelor de malpraxis nu ar trebui făcută publică. Medicii au trimis deja Ministerului Sănătăţii un document
cu observaţii la proiectul de modificare a legislaţiei în materie de malpraxis, care se află acum în dezbatere publică.

Reprezentanţii Colegiului Medicilor din România susţin că sesizarea cazurilor de malpraxis nu ar trebui făcută publică, întrucât sunt probleme personale care pot privi doar persoanele vătămate sau urmaşii acestora. Potrivit modificărilor propuse de Ministerul Sănătăţii, Comisia de malpraxis va putea fi sesizată şi de minister, de instituţiile din subordinea acestuia, precum şi de managerul spitalului în care lucrează medicul
acuzat.

În opinia medicilor, modificările la legea malpraxisului nu vor accelera procedurile de rezolvare a cazurilor de acest gen. În plus
, conducerea Colegiului i-a semnalat ministrului Sănătăţii că modificările legislative nu îi protejează pe medicii acuzaţi de malpraxis faţă de presiunile exercitate de mass-media - presiuni care, în opinia medicilor, ar putea influenţa şi comisiile de judecată a cazurilor.

Proiectul de act normativ mai prevede şi înfiinţarea unei Comisii speciale de anchetă a cazurilor grave de malpraxis, în cadrul Colegiului Medicilor din România. În cazul în care această comisie ar constata o culpă medicală gravă, sesizarea organelor de cercetare penală va fi obligatorie.

Proiectul propus de Ministerul Sănătăţii se află în dezbatere publică până pe 27 august.

Unul din trei angajati in Bucuresti e navetist. Tot mai multi si de tot mai departe

ainte de 1989, Bucurestiul era plin de navetisti adusi sa umple marile platforme industriale. Acum, când acestea nu mai sunt ce au fost, fenomenul navetismului a luat mai mare amploare si s-a schimbat. Exista destul de putini “navetisti” cu vila intr-o zona linistita din jurul Bucurestiului si care vin zilnic la serviciu cu jeep-ul. Grosul il reprezinta insa categoria tot mai larga de angajati, care bat zilnic un drum lung pentru salariile mai mari din Capitala.
Statistic, AMOFM Bucuresti raporteaza un numar de 1.013.200 de persoane apte de munca, din care 18.200 someri, de unde reiese ca mai putin de un milion de bucuresteni lucreaza. Totusi, numarul de contracte de munca cu norma intreaga sau redusa, inregistrate in Capitala, e de peste 2.300.000. Teoretic, 1.300.000 dintre angajatii din Bucuresti, adica mai mult de jumatate, sunt navetisti. O evaluare exacta e imposibil de facut. Studiile sociologice iau in calcul doar anumite esantioane ale lor. “Probabil, o jumatate de milion din cei care apar ca navetisti locuiesc totusi in Bucuresti, restul vin intr-adevar din localitatile invecinate, mai ales din acelea pe care noi le-am propus pentru includerea intr-o zona metropolitana. Pentru acesti oameni ar fi un mare avantaj daca deplasarea lor ar fi asigurata cu mijloacele de transport in comun ale Capitalei, la preturi mici, iar spre comunele apropiate s-ar extinde reteaua liniilor de tramvai. Fenomenul e normal sa se extinda, pentru ca Bucurestiul si Ilfovul sunt singura din cele 8 regiuni ale tarii care nu face parte din cele 15 regiuni sarace ale Europei”, ne-a explicat Vasile Gherasim, doctor in sociologie urbana si fost primar de sector, coautor al unuia din studiile Centrului de Sociologie Urbana-CURS. Conform studiului, zona cu cea mai mare rata de navetism spre Capitala (peste 50%) se intinde in nord-est, pana la Gradistea-Moara Vlasiei, in est, pana la Fundeni si Frumusani, in sud, pana la Bostinari si Comana, iar in vest, pana la Bolintin si Ogrezeni. Mijlocul de transport cel mai des utilizat este microbuzul (60%), urmat de autobuz (30%), doar 10% din acesti navetisti folosind autoturismul. Studiul nu ia in calcul insa si naveta cu trenul, care a luat si ea amploare, mai ales in cazurile noi ale navetei pe distante mari, strict pentru un salariu mai mare. In afara de personale, care sunt pline de oameni care stau in localitati mai mici, chiar si sageata albastra este dupa-amiaza ocupata de navetisti care merg la Titu, iar unii merg si mai departe, la peste 100 km distanta, facand chiar un tur de forta zilnic pentru o cariera. La fel de multi vin si dinspre Giurgiu. E greu de evaluat numarul lor exact, mai ales ca cei mai multi merg “cu nasul”, caruia ii dau cateva zeci de mii. Chiar daca mai primesc si amenzi, nu se descurajeaza, si merg in continuare pe blat, cu mai putini bani decat cu abonament.
«S-a obisnuit organismul cu drumul»
Inca de la sase dimineata, de pe la 60 km distanta, in trenurile care vin spre Bucuresti nu poti gasi un loc, nici pe culoar. Cei care apuca un loc in compartiment adorm ca la comanda si ceilalti calatori ii inteleg: “Liniste, ca sunt navetisti care vor sa doarma!”. Cei care fac naveta circa 100 km folosesc fie microbuzele, unde iau abonamente la mica intelegere cu patronul, fie trenul, mai ieftin, dar mai incet. “Multi se vaita ca au slujbe proaste, cu salarii mici, si conditii de lucru grele. Nu ii inteleg de ce nu fac naveta. Treaba lor daca vor sa se scoale la 9. Eu fac naveta de 7 ani. Ma scol la 6 si cand sunt liber, pentru ca deja s-a obisnuit organismul asa. Am si o motocicleta, cu care merg cand intarzii. Daca nu mai pierzi si trenul, nu esti adevarat navetist”, spune din experienta George, de 25 ani, din Gaesti, hair-stilist la Marriott. “Imi convine asa, cu abonament de 2 milioane pe luna la personal, decat cu chiriile din Bucuresti. Nu pot sa ma despart de casa mea. Problema e ca eu ma scol in fiecare zi la 4 si ajung acasa la 22.30. De un an si jumatate fac asta, si deja am probleme cu inima, medicul zice ca e si din cauza navetei. Uneori plec mai devreme de la serviciu, sau ajung mai tarziu, ca sa ma echilibrez cu somnul”, ne explica Sorin, de 37 de ani, din Topoloveni, functionar intr-o banca de la periferie. “Cel mai rau e ca pierzi 4-5 ore pe zi. Si asta inseamna nu numai oboseala, ci si faptul ca esti rupt de realitatea de acasa”, spune trist Costel, de 50 de ani, din Calinesti, functionar la o firma din Drumul Taberei.

Autorităţile au început ancheta în cazul tinerei care a născut siamezi la maternitatea din Braşov

Tânăra susţine că a fost violată de vărul ei, cu care apoi ar fi avut un al doilea act sexual, consimţit. Poliţia a început o anchetă pentru a stabili în ce împrejurări a rămas însărcinată. Între timp, Direcţia pentru Protecţia Copilului Braşov a format o comisie de asistenţi sociali şi psihologi care trebuie să vadă dacă tânăra e în pericol în comunitate sau dacă e cazul să fie instituţionalizată.

Părinţii fetei au depus o reclamaţie în care îl acuză de viol pe un tânăr de 18 ani, văr primar al tinerei mame.

"Să i se facă analizele. Dacă va fi vinovat, să fie pedepsit de lege. Iar dacă nu e, atunci să fie trasă ea la răspundere, cu cine a avut relaţii" a spus mama fetei.

Familia tânărului acuzat de viol susţine că acesta este nevinovat. Între cele două părţi a izbucnit un scandal care îi îngrijorează pe specialiştii de la Protecţia Copilului Braşov. Aceştia spun că vor face o anchetă în comunitatea din Budila, pentru a vedea dacă adolescenta se poate întoarce în siguranţă acolo. Dacă nu, ea va fi instituţionalizată după externare.


Tânăra mamă ar putea fi externată peste câteva zile, însă bebeluşii vor rămâne sub supraveghere medicală. Medicii braşoveni spun că separarea celor doi bebeluşi este foarte complicată, ei fiind uniţi în zona capului. O astfel de operaţie s-ar putea face în Statele Unite şi este extrem de costisitoare.

Siamezii au fost aduşi pe lume, vineri noapte, la maternitatea din Braşov.