„22” la 1001 numere

oria-Roman Patapievici: "Revista „22”, unica publicaţie a Grupului pentru Dialog Social (înfiinţat în 28 decembrie 1989), a ajuns la al o mie unulea număr."

Din 20 ianuarie 1990, când a apărut primul număr, s-au scurs nouăsprezece ani de apariţie neîntreruptă. „22” a supravieţuit intimidărilor, calomniei, urii, boicotului şi mineriadelor. A fost detestată şi iubită; temută şi invidiată. A înfruntat persecuţiile câtorva guverne, şicanele unor legislatori şi ura bezmetică a multor politicieni.

A reuşit să facă faţă şi sărăciei, şi lipsei mijloacelor, şi imposibilităţii de a-şi atrage cititorii prin mituire, şi neputinţei de a-şi menţine colaboratorii prin onorarii substanţiale. Şi i-a păstrat, şi pe unii, şi pe ceilalţi, numai prin onestitate şi prin independenţă. Când o cumpărau, cititorii revistei „22” ştiau sigur că nu vor câştiga, citind-o, decât în informaţie, în cunoaştere, în capacitate de analiză.

„22” nu a avut bani
să dea premii
, nu a avut fonduri să organizeze tombole, nu a putut oferi câştiguri cu vacanţe de vis, weekenduri în hoteluri de lux ori lozuri cu maşini faraminoase. Niciodată nu a fost bogată, niciodată nu a fost sprijinită de vreun magnat şi niciodată nu a trebuit să execute ordinele vreunui mogul de presă.

A refuzat constant sprijinul interesat al politicienilor prieteni şi a suferit din plin de pe urma urii politicienilor duşmani. Este singura revistă de atitudine care nu a intrat niciodată în lupta pentru influenţă politică, deşi politică a făcut mereu. A evitat intrigile politicii cu aceeaşi măsură cu care a refuzat apolitismul.

În peisajul intelectual de după 1989, revista „22” a fost primul exemplu de publicaţie care şi-a gândit angajamentul politic ca pe un angajament civic integral. Primul conţinut al politicului a fost, pentru ea, civismul. Mai mult decât o ideologie politică, s-a străduit să ilustreze o anumită concepţie despre societatea decentă.

Şi, pentru că a fost mereu solidară (uneori împotriva tuturor) cu un model al României gândit după chipul şi asemănarea Occidentului, revista „22” a fost (şi a rămas mult timp) solitară între puzderia de publicaţii care încerca să dea, în primii ani de după 1990, un conţinut plauzibil ideii de libertate a presei.

Ne putem pune acum întrebarea, după aproape douăzeci de ani, ce fel de ideologie a ilustrat revista „22”? În termeni convenţionali, răspunsul nu e uşor de dat, căci, în funcţie de filosofia, referinţele şi simpatiilor autorilor, revista a publicat articole care acoperă tot spectrul ideologic, de la stânga social- democrată, la dreapta conservatoare. Dar, dacă îi examinăm adversarii, vom descoperi, odată cu un răspuns referitor la ideologia revistei, şi o interesantă lecţie cu privire la valorile centrale ale lumii noastre.