miercuri, 29 aprilie 2009

Un român a încercat să violeze o italiancă în vârstă de 92 de ani

n român în vârstă de aproximativ 50 de ani, fără locuinţă şi fără loc de muncă, este suspectat că a agresat şi ar fi încercat să violeze joi noapte, în Sardinia, o bătrână în vârstă de 92 de ani. Bărbatul a fost arestat de poliţia din La Maddalena.

Bărbatul este acuzat de sechestrare de persoană, jaf cu circumstanţe agravante, tentativă de violenţă sexuală şi provocare de leziuni, potrivit Newsin.

Poliţia s-a bazat parţial pe declaraţiile unor martori care au văzut îndepărtându-se de casa batrânei un automobil
cu o singură persoană la bord, cu trăsături de est-european. În plus
, suspectul era concubinul ultimei menajere a bătrânei şi cunoştea bine locuinţa.

Medicii legişti au identificat pe faţa şi pe braţele bărbatului răni care corespundeau celor pe care bătrâna a declarat că i le-a făcut agresorului său. Rezultatelor analizelor probelor biologice prelevate de pe pantalonii românului şi de sub unghiile victimei i-au convins pe anchetatori că bărbatul este agresorul.

La sfârşitul lunii octombrie, uciderea la Roma a unei femei în vârstă de 47 de ani, Giovanna Reggiani, de care a fost acuzat un român de etnie romă, Nicolae Romulus Mailat, a generat o polemică aprinsă în Italia şi a dus la adoptarea unui decret care facilita expulzarea cetăţenilor comunitari, în numele siguranţei publice.

În 16 aprilie, un alt român, Ioan Rus, a fost prins în flagrant în timp
ce viola o tânără din Lesotho, în apropiere de o staţie de tren din Roma.

Niciun comentariu: