miercuri, 29 aprilie 2009

Coman acceptă prelungirea contractului doar în condiţiile impuse de el

Mai este o săptămână până la începerea campionatului şi Coman a refuzat o nouă propunere făcută de conducere. Din numărul unu, argeşeanul ar putea deveni rezerva lui Pardo şi Andrade. Coman ar fi o pierdere, spun colegii din vestiar.

Dani Coman a refuzat din nou prelungirea contractului. Şefii din Giuleşti i-au făcut o nouă ofertă
, însă portarul a spus nu. Coman i-a transmis lui Taher că acceptă prelungirea doar în condiţiile cerute de el, altfel se va gândi serios la ofertele
primite din România. Cornel Penescu este în top. I-a oferit 350.000 de euro
pe sezon.

"Este decizia lui, alegerea lui. El decide asupra carierei lui. Pierderea lui, pentru Rapid, ar fi foarte mare
pentru că e îngerul păzitor al Rapidului", a declarat Ştefan Mardare.

"Nu îl mai înţeleg pe Coman. Ne-a respins toate ofertele. I-am propus 1,2 milioane de euro pe 4 ani, dar el a spus că ar vrea un avans de 200.000 de euro şi un salariu mai mic, de 250.000 de euro pe an. Am fost de acord cu solicitarea lui, dar apoi a zis că nu mai vrea aşa. A venit cu o nouă propunere, 250.000 de euro avans şi 1.000.000 pe trei ani. A făcut tot posibilul să nu semneze. Cred că are alte planuri. Nu putem să ţinem la Rapid oameni care sunt cu gândul în altă parte. Tot respectul pentru ce a făcut până acum pentru Rapid, dar atitudinea de acum e de neînţeles. E clar că vrea să plece", a declarat şi Taher.

Acţionarul a precizat că nu îi va mai face altă ofertă portarului, al cărui contract expiră în vara lui 2009: "Altă ofertă nu îi vom mai face. Dacă îşi va găsi echipă, poate pleca pe 2 milioane de euro, chiar i-am dat o hârtie în acest sens. Noi nu am primit nicio ofertă pentru el. L-am întrebat dacă are vreo propunere, a zis că nu, dar eu nu cred din moment ce se comportă aşa. Dacă nu ai alte variante, nu refuzi o ofertă de 300.000 de euro pe an".

Niciun comentariu: