vineri, 20 martie 2009

Noi telefoane ieftine de la Nokia

Nokia 1209 vine cu facilitati de “phone-sharing”, prin care telefonul poate fi folosit de mai multe persoane.

Nokia a anuntat lansarea a 2 noi modele de telefoane, care ar putea fi cele mai ieftine produse de companie
pana acum.

Nokia 2600 Classic, o versiune modificata a mai vechiului Nokia 2600, include un ecran TFT 128 x 160, o camera VGA, radio FM, ringtone-uri MP3 si fata interschimbabila. Mai putin obisnuit la un telefon low-end, 2600 Classic are si un browser web si client de mail si suporta EDGE si Bluetooth.

Pretul lui 2600 Classic este de doar 65 € si va fi disponibil din acest trimestru intr-o varietate de culori.

Cu Nokia 1209, compania finlandeza vine cu un concept despre care afirma ca ii va permite sa vanda acest telefon pe pietele in curs de dezvoltare, si anume cel de “phone-sharing”.

Telefonul este urmarea unui studiu facut de Nokia in aceste tari, care releva faptul ca telefoanele mobile sunt partajate de mai multe persoane, tipic din aceeasi familie, sau dintr-un grup de prieteni. De aceea, modelul 1209 foloseste un fel de profile de utilizator, suportand pana la 5 agende telefonice diferite, si include o aplicatie care monitorizeaza apelurile facute de fiecare utilizator, pentru a se putea determina cine ce are de platit.

Altfel, parametrii telefonului nu impresioneaza, cu un ecran CSTN de doar 96 x 68 pixeli, ringtone-uri polifonice si incluzand si o lanterna. Telefonul este gandit pentru a fi robust, rezistent la praf, cu o interfata simpla de utilizator si suport pentru 80 de limbi.

Nokia 1209 va costa doar 35 € si urmeaza sa apara pe piata in al doilea trimestru al anului.

Niciun comentariu: