"Piata romaneasca este opaca la ideea de circulatie a obiectului artistic"

Pe strada pictor Stefan Luchian nr. 12, criticul de arta Pavel Susara a deschis, anul trecut in luna iunie, o galerie de arta, care s-a impus deja in peisajul artistic bucurestean, prin expozitiile cu totul speciale pe care le-a gazduit. In aceste zile, de exemplu, pot fi vazute 85 de lucrari semnate Corneliu Baba, apartinand Muzeului Banatului Timisoara si unor colectii particulare. Privitorul va fi placut impresionat de felul in care sunt puse in evidenta lucrarile si de faptul ca totul se "ofera" intr-un mod firesc, de la textura panzei pana la felul in care sunt asezate culorile. Stiind ca nu este deloc usor in Romania sa deschizi o galerie, sa o faci cunoscuta si, eventual, sa iti aduca si un profit, am vorbit cu Pavel Susara, care ne-a amintit, inca o data, ca trebuie, inainte de orice, sa ai curaj pentru a te impune in pseudopiata de arta care exista in Romania, dar ca, pe un astfel de teren, inca fara legi bine determinate, poti avea "sanse de intemeietor". - Cotele artistilor cunoscuti de la noi sunt destul de ridicate in Romania, pentru un Grigorescu, de exemplu, platindu-se si 30.000 sau 40.000 de dolari. Acelasi pret il obtine o panza de Grigorescu si pe piata straina? - Pe o alta piata de arta, Grigorescu nu are fundament, nu are suport. Acolo, totul merge pe istorie, pe asezarea in memorie, nu pe improvizatie. Daca azi, la Bucuresti, poti vinde un Grigorescu cu 50.000 de dolari, maine, la Paris, ai noroc daca obtii pe el 3.000 de dolari. Nu acelasi lucru s-ar fi intamplat daca Grigorescu ar fi circulat de la inceputul secolului; acum probabil ca s-ar fi vandut nu cu cateva mii, ci cu sute de mii de dolari. La fel s-ar fi intamplat si cu Andreescu, mai ales ca amandoi aveau acrosuri in culturi occidentale. Daca Brancusi ar fi ramas in Romania, de exemplu, nu ar fi avut in nici un caz aceeasi dinamica pe care a avut-o, fiind la Paris. Necirculand, Paciurea, a carui valoare artistica este impresionanta, nu a avut sansa lui Brancusi, iar acum nu este cunoscut in afara. - In aceste conditii, care ar fi sansele pentru piata noastra de arta? - Nenorocirea cea mai mare a pietei noastre de arta este opacitatea. Spatiul nostru este opac fata de ideea de circulatie a obiectului artistic. In 1910, Muzeul National de Arta al Romaniei a achizitionat 190 de lucrari de Grigorescu. Intrebarea care se ridica este: ce faci cu sute de lucrari de acelasi autor? Si tablele de legi ale lui Moise, daca ar fi aparut in mii de exemplare, ca sa fie eficiente trebuia sa fie raspandite in toata lumea. O sansa pentru Grigorescu ar fi fost o politica de circulatie sustinuta de MNAR. Factorul dinamic este cel care manipuleaza obiectul, iar in acest context dinamismul trebuia asigurat de schimburile cu alte muzee din lume. Era necesar sa se instituie o politica de schimburi cu marile muzee: de exemplu, MNAR ar fi dat Muzeului Louvre trei lucrari de Grigorescu in schimbul unei lucrari de Millet. Beneficiul ar fi fost exclusiv al Romaniei. Grigorescu ajungea sa fie expus la Louvre, deci devenea cunoscut, iar noi aveam o lucrare de Millet. Acelasi lucru ar fi trebuit sa se intample cu muzee din Italia, Anglia sau Germania. Dar noi am stat "cu fundul" pe patrimoniu, socotind ca orice tranzactie de acest tip este vinovata si astfel am ajuns sa avem sute de lucrari pe care sa le stim doar noi. - Ce s-a intamplat in ultimii ani? Am iesit din climatul acesta de suspiciune si am inceput sa privim firesc fenomenul artistic plastic? - In toti acesti ani, ca de altfel si inainte, nu am avut cadrul legislativ pentru o existenta demna a acestei componente artistice, lucru care a avantajat mult piata neagra, implicit piata falsurilor. (Poti falsifica un Patrascu cu nu mai mult de 100 de dolari si apoi il poti vinde cu cateva mii; ai nevoie si de un "fraier calificat" care sa ti-l cumpere, dar acestia se mai gasesc inca. Pe piata neagra, falsurile circula liber si aduc beneficii enorme, acest tip de trafic fiind mai eficient decat traficul cu stupefiante, iar riscul este cu mult mai mic). Treisprezece ani nu am avut institutia obiectului de arta. Asa s-a ajuns sa avem manipulatori de arta, nu experti de arta, si, natural, foarte multe falsuri. Totul deoarece nu s-a fondat institutia autentificarii. Incepand de anul trecut, s-a nascut institutia expertului de arta. (Textul integral in Adevarul Literar si Artistic)