marți, 22 septembrie 2009

Cinci investitori - interesati de Electrica Banat si Dobrogea

Partea romana - "satisfacuta" din punct de vedere cantitativ
"Exista interes din partea investitorilor pentru societatile Electrica Banat si Electrica Dobrogea", ne-a declarat Doru Laurian Badulescu, seful Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI). Pana la finele zilei de lucru de ieri (ora 16,30) - 28 februarie a fost termenul limita - au fost depuse, la OPSPI, cinci expresii de interes pentru privatizarea celor doua societati. "Este vorba despre companii importante, si anume: BKGW Elvetia, un consortiu format din ABB si Grifco, PPC Grecia, ENEL Italia si RVE Austria", ne-a spus Badulescu, exprimandu-si satisfactia pentru ofertele primite. "Suntem satisfacuti din punct de vedere cantitativ. Cinci oferte de asemenea calibru pentru piata romaneasca, mai ales in conjunctura internationala actuala, inseamna foarte mult. Insa, am decis sa punem accentul pe aspectul calitativ al privatizarii, motiv pentru care vom analiza fiecare expresie de interes in parte", a afirmat responsabilul cu privizarea in industrie. Unele companii europene nu participa la privatizarea celor doua filiale din cauza conjucturii internationale nefavorabile unor investitii de mare amploare, sustin reprezentanti ai Ministerului Industriei. Marile schimbari in cadrul concernelor, lipsa de capital, lipsa investitiilor americane pe piata europeana, declinul economiilor nationale sunt doar cateva motive invocate de investitorii europeni. In maximum o saptamana reprezentantii OPSPI vor analiza expresiile de interes, urmand sa se sfatuiasca si cu firma de consultanta (BNP Paribas) daca vor selecta una dintre oferte sau vor decide prelungirea termenului de depunere a scrisorilor de interes pentru privatizarea Electrica Banat si Electrica Doborgea. Guvernul s-a angajat fata de FMI sa privatizeze, pana la finele anului 2003, doua societati de distributie a energiei electrice.

Niciun comentariu: